Sicriul cu trupul neînsuflețit al lui Corneliu Vadim Tudor, scos din biserică și dus la cimitir

Sicriul cu trupul neînsuflețit al lui Corneliu Vadim Tudor, scos din biserică și dus la cimitir
Publicat: 17/09/2015, 10:47

Sute de persoane s-au adunat, joi dimineață, la Biserica „Sfântul Gheorghe Nou” din Capitală, unde marți a fost depus sicriul cu trupul neînsuflețit al lui Corneliu Vadim Tudor. Oamenii, unii dintre ei veniți și din provincie, au adus flori, au aprins lumânări și au transmis condoleanțe familiei.

În jurul orei 10.00, un sobor format din 16 preoți a oficiat o slujbă religioasă, după care sicriul a fost scos din lăcașul de cult, în aplauzele celor prezenți.

Ulterior, sicriul a fost pus într-un autoturism pe care se află mai multe coroane de flori, cortegiul funerar oprindu-se pentru câteva minute în fața Parlamentului, unde mai mulți preoți au rostit o rugăciune.

Corneliu Vadim Tudor va fi înmormântat la Cimitirul Ghencea Civil, cu onoruri militare.

Pe de altă parte, la biserică a avut loc și un incident, o parte din participanți fiind nemulțumiți că nu li s-a permis accesul în curtea bisericii, unde se aflau doar membrii familiei și apropiații lui Vadim Tudor.

De marți, când sicriul cu trupul neînsuflețit al lui Vadim Tudor a fost depus la Biserica „Sfântul Gheorghe Nou”, mii de oameni au venit să-i aducă un ultim omagiu.

Preotul paroh Emil Cărămizaru spunea, miercuri, că Vadim Tudor a dorit să fie depus în Biserică „Sfântul Gheorghe Nou”, a marelui martir și sfânt Constantin Brâncoveanu, întrucât la acest lăcaș „a fost prohodit” și Mihai Eminescu, în ziua de 17 iunie 1889.

Conducerea Senatului a respins, marți, solicitarea soției lui Corneliu Vadim Tudor ca sicriul cu trupul neînsuflețit al fostului senator să fie depus în holul Camerei legislative.

Corneliu Vadim Tudor s-a născut în 28 noiembrie 1949, în București, era scriitor, politician și jurnalist. A fost fondatorul Partidului România Mare, fost membru al Parlamentului European și fost senator.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Kevin Spacey a cedat și a izbucnit în lacrimi la TV, când a fost...
Mesajul ilar scris de o angajată pe caserola din frigiderul de la muncă: „Nu-mi mâncați...
FOTO. S-a văzut prea mult prin costumul de baie al Cristinei ICH, „nora” lui Pițurcă
Ultimele imagini cu Anca Molnar în viață! Filmare cutremurătoare de la spital, la scurt timp...
Răsturnare de situație! Ce se întâmplă cu voturile de la sectorul 1
Un bucureștean a fost OBLIGAT să plătească bacșiș, într-un local din Centrul Vechi. I-a venit...
E total schimbat după ce a învins cancerul! A slăbit ENORM și abia dacă îl...
Un britanic a rămas fără 30.000 de euro într-o singură noapte în Centrul Vechi. Cum...
„A crăpat inima în el” Cine e Mircea Tat, consilierul mort după alegeri
Un cunoscut manelist a urcat pe scenă alături de trupa Coldplay. Momentul artistic a fost...
Uite îngheţata, nu mai e îngheţata! Vedetele din România în imagini interzise cardiacilor
Nemții au pus mâna pe noul DUSTER 2024 și l-au tunat. Modificările sunt notabile -...
Diana Şoşoacă a mers după "victoria" de la Europarlamentare la ambasada Rusiei. La eveniment a...
A fost găsită BRUMĂ pe MARTE! Cercetătorii credeau că e IMPOSIBIL!
Anunț pentru românii care au aer condiționat. E OBLIGATORIU
Codul Rutier. Boala extrem de răspândită ce te ține departe de volan
Imagini tulburătoare de la priveghiul make-up artistului Anca Molnar. Gestul neobișnuit făcut la căpătâiul regretatei...
Știrea momentului! Prezentator celebru, găsit mort în Grecia! Ultimele clipe din viață, surprinse de camerele...
Roberta, discuție cu Bogdan despre Antoni și Rebecca. De ce nu crede în relația lor....
Cum a petrecut Loredana Groza de ziua ei de naștere? Artista a făcut senzație: ”Mă...
BANCUL ZILEI. Pe vremea lui Ceausescu, Bulă intră în măcelărie: - Aveţi mânzat?
Cercetătorii au descoperit o autostradă a insectelor în Pirinei. O adevărată minune a naturii
×